vineri, 30 martie 2012

Neanderthal vs Cro-Magnon

   Acum circa 40.000 de ani, o nouă specie de om a pătruns pe teritoriile peste care, până atunci, domniseră neanderthalienii.

  Clima se îmblânzise iar pădurile se restrânseseră, lăsând loc orizonturilor deschise. Neanderthalienii și-au pierdut pădurea ocrotitoare, iar viața în câmpiile largi a devenit prea grea pentru ei. Aici, modul lor de a vâna era cu totul nepotrivit. Sulițele grele, se puteau folosi pe distanțe mici, iar pe spații deschise nu era ușor să te apropii de animale. Homo sapiens (omul de Cro-Magnon), o specie adaptată climatului mai cald, din câmpiile întinse ale sudului, cu arme adaptate și mult mai eficiente, a putut astfel să se extindă spre nord. 
   În plus, organizarea socială dădea membrilor ei o eficiență sporită. Aceștia aveau un limbaj mai complex, care îi ajuta să coopereze mai bine, să comunice eficient chiar trăind în grupuri mai mari și să întrețină relații cu alte grupuri, cu care schimbau nu numai bunuri, ci și informații, sporindu-și astfel cunoștințele și dezvoltându-și rapid noi abilități.
  Toți acești factori, puși la un loc, creau o situație de dezechilibru în defavoarea neanderthalienilor. După câteva mii de ani de competiție, Homo sapiens a câștigat.

Referință:

2 comentarii:

  1. ce am citit a fost foarte in teresant si unic de vazut

    RăspundețiȘtergere
  2. forte frumos a reusit toate machetele mai ales cls a 11 a macheta cu leopardul...

    RăspundețiȘtergere